Cum te ajută sucurile proaspete, preparate acasă, să îţi imunizezi organismul

Într-o perioadă în care cu toţii ne confruntăm cu un “război biologic”, creşterea imunităţii organismului devine o misiune de prim rang. Iar pentru că vechea zicală latină “Eşti ceea ce mănânci”, îşi găseşte excelent aplicabilitatea în contextul actual, ne-am propus să îţi prezentăm cea mai simplă, rapidă şi la îndemână metodă de imunizare: cura cu sucuri proaspete din fructe şi legume, preparate acasă cu ajutorul More Juice Press, un aparat care îţi schimbă viaţa la propriu. Şi care nu te lasă la greu.

Cum poate ceva atât de banal precum un suc, să facă o diferenţă în starea ta de sănătate? O imunitate puternică este ca o construcţie care se clădeşte în timp, cărămidă cu cărămidă şi folosind toate resursele avute la dispoziţie. Lucruri mici, care puse laolaltă, te ajută să îţi atingi obiectivele pe termen lung. Dacă îţi creezi o deprindere benefică, oricât de insignifiantă în aparenţă, şi o exerciţi zilnic, vei putea culege roadele chiar mai repede decât te-ai aştepta. Paradoxal, starea de bine nu stă în bifarea unui număr de task-uri care la un moment dat devine epuizant, ci în reducerea lor la esenţial, la ceea ce contează şi implicit la ceea ce putem face concret, aici şi acum. Planul alimentar este primul indicator al sănătăţii, iar pentru că depinde strict de noi, este musai să îl alcătuim cât mai bine posibil. Sucurile din fructe şi legume, trecute până nu demult la categoria “opţiuni”, devin mai cu seamă în situaţii cu risc major pentru sănătate, susţinători reali ai sistemului de apărare al organismului. Nu o spunem noi, ci studiile ştiinţifice care arată că într-un pahar cu suc preparat în mod corect, prin extragerea lentă a enzimelor şi nutrienţilor din pulpă, nu prin centrifugare, se regăsesc peste 60% dintre vitaminele de care corpul are nevoie zilnic.

În volumul “The Complete Book of Enzyme Therapy”, dr. Anthony Cichoke subliniază importanţa includerii în dieta zilnică a sucurilor proaspete din legume şi/sau fructe, acestea având atât rol detoxifiant, cât şi terapeutic. Unele mix-uri contribuie la ameliorarea unor disfuncţii degenerative, inclusiv a bolilor de inimă, a diabetului sau a arterosclerozei, altele îmbunătăţesc capacitatea sistemului imunitar de a lupta împotriva bolilor, atunci când acestea îşi fac simţită prezenţa. Mai mult decât atât, necesitatea de a consuma mai multe sucuri proaspete în această perioadă de criză, derivă şi din inhibarea de către organism a anumitor enzime, pe fondul stresului şi a temerilor referitoare la viitor.

More Juice Press nu este un simplu storcător de fructe, ci un sistem înalt performant gândit pentru a valorifica proprietăţile legumelor şi fructelor într-o manieră nemaîntâlnită până în prezent. Pentru prima dată, putem vorbi despre folosirea a TOT ceea ce avem dintr-un anumit fruct sau legumă, inclusiv pulpa care poate fi inclusă în preparate sănătoase sau în smoothie-uri gustoase. Când ai 20 de aparate în bucătărie, pe unele nu ajungi să le foloseşti niciodată. Când ai doar câteva “de bază”, care ştii că răspund nevoilor tale, în fiecare zi găseşti noi modalităţi de a le pune la treabă. Pentru că acum mai mult ca oricând, nu mai este vorba doar despre “a avea” şi “a acumula”, ci despre a investi deştept pe termen lung.

Peste 70% din imunitatea organismului este concentrată la nivel intestinal, aşadar un sistem digestiv sănătos echivalează cu un sistem imunitar puternic. Dozele zilnice recomandate de fructe proaspete, legume şi proteine de calitate ajută corpul să se refacă rapid, iar cea mai simplă cale prin care organismul poate beneficia de ele, îl reprezintă sucurile. De ce să nu recunoaştem, este mult mai simplu să consumăm 2-3 pahare cu suc, decât să mâncăm cantitatea necesară de legume şi fructe.

Iată câteva reţete de sucuri care pot fi preparate cu uşurinţă şi care au efecte dovedite în îmbunătăţirea imunităţii organismului:

  1. Sfeclă roşie, morcov, turmeric şi ghimbir

Cele patru vegetale ajută sistemul imunitar prin reducerea simptomelor inflamatorii. Inflamaţia este de regulă un răspuns al organismului la infecţii, iar consumul zilnic al unui pahar cu suc din sfeclă roşie, morcov, turmeric şi ghimbir (în proporţii aproximativ egale) contribuie la îmbunătăţirea răspunsului anti-inflamator.

  1. Morcov, măr şi portocală

Una dintre cele mai gustoase asocieri de fructe şi legume, care cu uşurinţă poate deveni preferata întregii familii. Merele sunt bogate în vitamina A şi în acid folic, morcovii sunt o sursă excelentă de antioxidanţi şi fitochimicale care ajută la îmbunătăţirea funcţiei imunitare şi la reglarea nivelului de zahăr din sânge, iar portocalele conţin din plin Vitamina C (100 gr. acoperă în jur de 60% din doza zilnică recomandată), un puternic antioxidant natural cu rol de creştere a rezistenţei organismului în faţa infecţiilor şi eliminare a radicalilor liberi din sânge.

  1. Spanac, kale, salată verde, pere şi pătrunjel

Cu siguranţă ai auzit în repetate rânduri de beneficiile sucurilor verzi. Ei bine, această reţetă câştigă detaşat atunci când vine vorba de sistemul imunitar. În afara faptului că vitaminele conţinute (A, C şi B6) ajută corpul să producă anticorpi, acest concentrat de sănătate “verde” furnizează organismului 36% din doza zilnică necesară de potasiu, 4 grame de proteine şi mai bine de jumătate din cantitatea optimă de fier şi calciu.

Rămâi alături de noi pentru sfaturi utile, soluţii concrete şi recomandări numai bune de pus în practică pentru un corp sănătos, o minte ageră şi un tonus psihic bun. Nu uita că un consultant Zepter îţi stă oricând la dispoziţie şi că informaţia de calitate este esenţială pentru o viaţă mai bună.

 

Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *