Un cuplu cosmetic cu rezultate remarcabile: serul celular pentru zona ochilor şi serul anti-îmbătrânire La Danza

În cosmetică, ca şi în viaţă, cele mai bune rezultate se obţin în doi. Iar atunci când vorbim despre serumuri faciale care acţionează în cuplu, efectele se văd şi se simt instantaneu. Serul celular pentru zona ochilor şi Serul protector anti-îmbătrânire din colecţia La Danza alcătuiesc atât cel mai elegant şi rafinat duo cosmetic (packaging-ul este pe cât de încântător vizual, pe atât de inteligent conceput, păstrând intacte proprietăţile produsului după deschidere), cât şi cel mai bine închegat şi eficient. Îţi facem chiar acum cunoştinţă cu „echipa fantastică”.

În fiecare sezon, pe rafturile magazinelor de beauty, descind câteva sute de cosmetice cu formule noi, texturi inedite şi modalităţi de utilizare dintre cele mai diverse, însă rareori se întâmplă ca printre acestea să îşi găsească locul şi unul sau două serumuri. Serumurile se lansează rar, din simplul motiv că în spatele formulării lor se află echipe extinse de specialişti care dedică mii de ore cercetării şi studierii ritmului biologic al pielii, astfel încât concentratul de frumuseţe care iese din laborator să aibă nu doar un efect cosmetic, ci unul mult mai profund, la nivel celular.

Dacă o cremă este gândită pentru a proteja stratul superficial al pielii de agresorii zilnici (noxe, poluare, radiaţii UV etc), un serum este conceput pentru a regenera pielea, a o trata în straturile ei cele mai profunde şi a o reprograma. Da, ai citit bine. Pentru a-şi păstra timp îndelungat aspectul tânăr, uniform şi luminos, pielea necesită la anumite intervale de timp o revizuire a programului după care funcţionează. Exact ca la computer: din când în când sistemul de operare trebuie îmbunătăţit, hard disk-ul trebuie curăţat de fişiere inutile care îi încetinesc performanţele etc. Iar aici intervine rolul serumurilor: câteva picături sunt suficiente pentru a oferi o nouă viaţă pielii şi a remedia sincopele, exact acolo unde acestea se produc – în interiorul epidermei.

Serul celular pentru zona ochilor şi serul antiaging din colecţia La Danza sunt rezultatul a câtorva ani buni de cercetare în domeniul cronobiologiei cutanate, fiind special formulate pentru a stimula procesul natural de refacere şi a favoriza reconstrucţia pielii din interior. Dacă nu înţelegi încă utilitatea unui serum, venim cu o explicaţie suplimentară: serumul nu este doar o variantă ultra-concentrată a cremei faciale, ci un activator real al frumuseţii. Odată pătruns în piele, el rămâne acolo să lucreze şi pe măsură ce îl foloseşti, contribui la consolidarea unei fundaţii sănătoase a la long. Altfel spus, tu decizi cum va arăta pielea ta pe măsură ce înaintezi în vârstă. Cremele acţionează doar la suprafaţă, protejând tenul de factorii de mediu externi. Serumul în schimb, conţine principii active într-o cantitate mult mai mare decât cremele, iar datorită moleculelor foarte mici, substanţele benefice au acţiune ţintită, ajungând în straturile profunde ale pielii şi stimulând refacerea şi regenerarea acesteia.

Serul protector cu acţiune anti-aging  la Danza îşi bazează eficienţa mare şi instantă pe două extracte unice din plante cu proprietăţi vindecătoare: extractul organic de Inca Inchi, responsabil cu restabilirea barierei cutanate, reducerea inflamaţiilor şi calmarea iritaţiilor pielii şi extractul din planta Salicornia – o specie rară, recunoscută pentru excepţionala sa acţiune antioxidantă şi pentru capacitatea de a face faţă provocărilor de mediu. Ai fi tentată să crezi că este magie dozată cu pipeta. În realitate este doar ştiinţă la cel mai înalt nivel.

Cum utilizezi serul protector anti-aging La Danza? Aplici 1-2 picături în palme cu ajutorul pipetei, încălzeşti câteva secunde produsul şi apoi cu mişcări ferme, masezi timp de câteva secunde pielea. Procedeul este similar utilizării unor comprese: presezi uşor pentru a facilita absorbţia complexului de ingrediente active şi apoi aştepţi jumătate de minut înainte să treci la pasul următor de îngrijire. Ideal este ca înainte de folosirea serumului (atât dimineaţa, cât şi seara), să te asiguri că tenul este perfect curat şi că ai îndepărtat stratul de celule moarte de la suprafaţă. În felul acesta, laşi drum liber pătrunderii substanţelor active prin pori, în profunzimea pielii.

Pentru o acţiune anti-aging la superlativ, Zepter a inclus în colecţia La Danza un serum dedicat exclusiv îngrijirii zonei ochilor. Serul celular pentru zona ochilor La Danza aliază cei mai puternici antioxidanţi existenţi la ora actuală, unui complex care fortifică bariera naturală protectoare a pielii şi împiedică îmbătrânirea cauzată de stresul oxidativ, şi extractelor marine cu rol decongestionant, calmant şi reechilibrant. Folosit cu regularitate, împreună cu crema delicată pentru îngrijirea ochilor din aceeaşi gamă, serul celular La Danza oferă o ameliorare spectaculară a texturii şi aspectului pielii: liniile fine şi ridurile sunt mult diminuate, iar pielea este netezită, revitalizată şi uniformizată cromatic.

Cum utilizezi serul celular pentru zona ochilor La Danza? Aplici o cantitate mică, cât un bob de mazăre, prin tapotare uşoară, având grijă să uniformizezi serumul pe toată zona de contur a ochilor (inclusiv pe arcadă). Produsul se absoarbe imediat, aşadar poţi trece în doar câteva secunde la folosirea cremei protectoare pentru ochi.

Te invităm să descoperi beneficiile unei rutine anti-aging eficiente şi cu rezultate concrete, alegând cosmeticele La Danza disponibile în showroom-ul Zepter situat pe Blv. Unirii nr.70 şi online pe shop.zepter.ro.

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *