“Supercosmeticele” de care pielea ta are nevoie vara asta

Cu toţii avem nevoie de eroi. Mai precis de eroi ca în basme, transpuşi în cotidian. Nu vorbim despre personaje imaginare, ci despre cosmetice ale căror super-puteri au menirea de a ne menţine în permanenţă tenul în siguranţă şi de multe ori, chiar a-l salva din situaţii limită. Pentru că vara aceasta răufăcătorii pielii vânează orice mică greşeală în ritualul de îngrijire. Am decis să nu le dăm satisfacţie şi să îţi facem cunoştinţă cu eroii necessaire-ului de beauty: supercosmeticele Zepter.

Eficienţa este înscrisă în ADN-ul tuturor produselor Zepter, misiunea acestora fiind de a face o diferenţă reală în vieţile oamenilor şi de a le îmbunătăţi calitatea mediului în care trăiesc, a modului în care se hrănesc sau a manierei în care îşi îngrijesc pielea. În ceea ce priveşte arealul cosmeticii, Zepter nu lansează zeci de produse în fiecare sezon, ci urmează principiul paşilor mici dar siguri şi al onestităţii depline. În spatele fiecărei noi formule se află ani buni de cercetare, numeroase studii ştiinţifice şi o echipă de specialişti care vizează doar excelenţa. Odată încercate, cosmeticele Zepter nu lasă loc de vreun dubiu: fac exact ceea ce promit şi acţionează în mod precis (întocmai ca un mecanism de ceas elveţian) pentru a oferi pielii o îngrijre completă şi complexă.

Poate “supercosmetice” ţi se pare o denumire uşor exagerată, însă rezultatele oferite ridică ştacheta la un nivel de performanţă net superior. Secretul? La baza lor nu se află tendinţele de moment, ci nevoile reale ale oamenilor, beneficiază de aportul ultimelor tehnologii în domeniu şi de ingrediente rare şi preţioase, şi oferă certitudinea calităţii până la ultima picătură. Sunt acele cosmetice pe care te poţi baza oricând şi oriunde, fără de care nu pleci în nicio călătorie şi la care revii pentru că ştii ce efecte au. Iată cele mai eficiente soluţii, ordonate în funcţie de nevoi, pentru un ten sănătos şi perfect protejat de agresorii externi:

(Cât) mai multă hidratare

În sezonul cald pielea devine din ce în ce mai însetată, pierderile de apă transdermice accentuându-se în special odată cu înaintarea în vârstă. Vorbim aici despre o dublă hidratare, care într-o primă etapă trebuie să aibă loc în interiorul organismului, prin consumul frecvent de legume (bogate în apă) şi printr-un aport hidric optim (vasele Zepter păstrează vitaminele şi mineralele într-un procentaj radical mai mare decât vasele de gătit clasice – vezi AICI mai multe detalii), şi ulterior la suprafaţa pielii, prin aplicarea unor cosmetice capabile să creeze un film protector invizibil cu rol de menţinere a apei în ţesuturi.

Pentru ten: îţi recomandăm să încerci crema Hidro-Lifting din colecţia Swisso Logical, care alătură antioxidanţii şi Vitamina C, unui complex de trei ingrediente active cu rol de reglare a nivelului de hidratare şi îmbunătăţire a texturii pielii. Se absoarbe rapid, nu lasă o peliculă grasă şi îţi salvează tenul după o noapte (sau mai multe) de distracţie şi voie bună (efectul de lifting se vede şi se simte încă de la primele aplicări).

Pentru corp: crema intens reparatoare La Danza este miracolul cosmetic care, dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Tot de către Zepter, desigur. Mai mult decât o cremă destinată hidratării pielii corpului, Intensive Repair Body Cream are un efect regenerant, calmant şi reparator. Conţine un cocktail de ingrediente active organice bogate în acizi esenţiali Omega 3, 6 şi 9 şi extracte preţioase ce asigură fermitatea pielii, stimulează reînnoirea celulară profundă şi încetineşte degradarea matricii extracelulare. O poţi folosi atât post expunere la soare, pentru calmarea şi repararea pielii, cât şi pentru diminuarea vergeturilor şi redarea aspectului suplu şi neted al epidermei.

Protecţie împotriva petelor pigmentare

Insistăm pe această temă dintr-un motiv cât se poate de bun: aşa cum ţi-am dezvăluit deja AICI sau AICI, petele pigmentare se formează în straturile profunde ale pielii cu mult înainte ca acestea să fie vizibile ochiului liber. Acest lucru înseamnă că trebuie să iei măsuri speciale pentru a preîntâmpina migrarea melaninei la suprafaţa pielii când ţi-e lumea mai dragă. Cosmeticele cu rol de combatere a hiperpigmentării pielii nu sunt destinate doar aplicării punctuale pe petele brune deja apărute, ci au o acţiune mult mai extinsă ce vizează uniformizarea cromatică a tenului şi respingerea radicalilor liberi.

Îţi recomandăm: serul de albire Swisso Logical, o formulă extrem de concentrată ce reduce în mod vizibil pigmentarea datorată atât expunerii prelungite la soare, cât şi înaintării în vârstă, uniformizează nuanţa pielii şi stimulează metabolismul celular. Foarte important este să aplici în mod constant serul, atât dimineaţa cât şi seara, pe tenul curăţat în prealabil, înainte de crema obişnuită. Chiar dacă nu te confrunţi cu pete maronii (încă), vei avea lângă tine un aliat de încredere în lupta împotriva foto-imbătrânirii.

O colecţie de măşti tratament cu rezultate rapide

Măştile faciale au beneficiat în ultima perioadă de o revenire în forţă, acest lucru datorându-se în principal noilor abordări ce promovează stilul slow living şi meticulozitatea. Trăim în continuare în aceeaşi societate ultra-dinamică şi nerăbdătoare să înghesuie în 24 de ore cât mai multe activităţi, însă ne rezervăm luxul, ca cel puţin la anumite capitole, să domolim ritmul şi să ne acordăm mai mult timp. Mai ales că noile măşti faciale dovedesc din plin că reprezintă o necesitate, nicidecum un moft. Au efecte rapide, similare unei vizite la salon, texturile sunt ultra-confortabile şi sunt mai concentrate în ingrediente active decât cremele sau serumurile. În plus, formulele sunt alcătuite pentru a remedia nu doar una, ci o gamă complexă de nevoi ale tenului.

Ten încărcat şi lipsit de luminozitate: formula Măştii cu dublă acţiune La Danza a fost concepută pentru a hidrata instataneu pielea, a o detoxifia şi a o netezi asemenea unei baghete magice. La baza formulei se află un complex de vitamine microîncapsulate, ceai verde organic, bioflavonoide, acid hialuronic şi extracte din fructe ce catifelează pielea (asigură un peeling enzimatic foarte fin şi delicat) şi îi conferă luminozitate.

Ten deshidratat sau cu tendinţă de îngrăşare: nu întâmplător măştile cu argilă sunt considerate ca fiind esenţiale în orice ritual cosmetic, iar Clay Mask din colecţia Swisso Logical se dovedeşte realmente indispensabilă. Fabricată în laboratoarele Zepter din Elveţia, masca cu argilă Swisso Logical revigorează pielea obosită, redă strălucirea proprie tenului tânăr şi ajută la eliminarea eficientă a impurităţilor acumulate în pori. Mai mult decât atât, masca cu argilă Swisso Logical poate fi folosită atât în perioadele în care tenul este deshidratat, cât şi în cele în care acesta manifestă tendinţă de îngrăşare, extractele conţinute reglând secreţia de sebum şi întărind mecanismul natural de apărare al pielii.

Descoperă supercosmeticele Zepter de care tenul tău are nevoie vara aceasta în showroom-ul situat pe Blv. Unirii nr.70 şi online pe shop.zepter.ro.

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *