Puterea culorilor: cum ne vindecă GALBENUL

Culorile ne ajută să ne ajutăm: echilibrează mintea și corpul și ne stimulează să ne vindecăm în mod natural. În fiecare lună, îți prezentăm puterea incredibilă a unei culori, pe care o poți folosi în avantajul tău prin tehnologia Bioptron. Pentru că vara ne gândim la soare mai mult ca oricând, iată cum putem folosi galbenul în scopuri vindecătoare. 

Pe platforma WAW ne place să ne întoarcem de fiecare dată la puterea vindecătoare a culorilor, pentru că – alături de principiile luminii vindecătoare – ele reprezintă unul dintre atuurile principale ale dispozitivului Bioptron (LINK). Să folosim în avantajul nostru lucruri simple și eficiente, bazându-ne pe natură și pe forța ei, în asta constă însăși promisiunea Zepter: „Live Better, Live Longer”.

Culorile reprezintă unul dintre primele remedii folosite de om pentru starea sa de bine, de la începutul timpurilor, chiar dacă în succesiunea secolelor informațiile s-au risipit iar oamenii au căpătat mai multă încredere în remedii și medicamente ce păreau mult mai complexe și elaborate. Uneori soluțiile elementare ale problemelor noastre par mult prea simple, așa că le ocolim înadins, fiind convinși că doar un lucru complicat ne poate face bine. Realitatea este că fiecare culoare are însă propria ei forță și rază predilectă de acțiune, fiind asociată unei zone clar-delimitate a corpului nostru. Simplu, dar cu un proces fascinant în spate.

CELE 7 CHAKRE

Corpul este împărțit în 7 puncte de concentrație energetică – chakre – iar în mod ideal energia trebuie să circule uniform prin organele aferente fiecărui punct. Când apare un blocaj, fluxul de energie se întrerupe și apare boala concentrată în organul sau organele respective. Este un principiu foarte simplu și intuitiv, care avea nevoie de un instrument la fel de simplu și intuitiv de acțiune. Așa a apărut ideea de a folosi Bioptronul și lumina polarizată împreună cu un set de filtre speciale de colorterapie. Efectul benefic al luminii îl completează pe cel al culorilor, iar rezultatele pot fi spectaculoase.

BAIA DE CULORI

Pentru menținerea echilibrului de ansamblu al organismului, putem expune fiecare chakră la culoarea corespunzătoare ei, câte un minut zilnic. Șapte minute în total, pentru o stare generală de bine. Dar pentru asta trebuie să înțelegem mai întâi rolul complex pe care-l îndeplinește fiecare culoare în mecanismul de health & wellness și cum le putem folosi atât separat cât și împreună.

Citește aici cum ne vindecă ROȘUL.

Citește aici cum ne vindecă ALBASTRUL

Cum folosim GALBENUL pentru trup și suflet

Galbenul guvernează chakra plexului solar, fiind una dintre culorile care poate îmbunătăți, cu blândețe, multe dintre suferințele omului modern, mai ales pe celel legate de digestie, circulație limfatică și epuizare mentală. Există o parte surprinzătoare: deși guvernează zona plexului solar (anatomic cuprinsă între partea inferioară a sternului și ombilic), unde se află stomacul, intestinele, în general organele implicate în digestie, galbenul are o foarte mare putere asupra sistemului nervos.

Nu este însă nicio întâmplare, ci doar confirmarea unor studii de dată recentă, conform cărora există o relație directă și foarte strânsă între starea mentală a persoanei și starea de sănătate a stomacului, a florei intestinale și a proceselor digestive.

Oamenii de știință ai secolului nostru au ajuns la concluzia surprinzătoare că intestinul este „al doilea creier”, având peste 100 de milioane de neuroni, precum și multipli neurontransmițători, de unde și efectele benefice ale galbenului – culoarea plexului solar – asupra sistemului nervos central. Într-o lume în care stresul este boala predilectă, galbenul întărește nervii și stimulează activitatea cerebrală.

Deloc întâmplător, galbenul este asociat intelectului, originalității și istețimii, fiind culoarea care ne ajută să ne deconectăm mental de anumite situații și să le privim detașat, din afară, pentru a observa toate detaliile de ansamblu.

Plexului solar îi este asociată și o glandă endocrină, respectiv pancreasul, care produce insulina – hormonul regulator al absorbției zahărului în organism. Consumul de alimente de culoare galbenă în perioadele cu probleme de ordin digestiv ajută la stimularea sucurilor gastrice și la detoxifierea naturală a corpului.

Pentru că plexul solar este, astfel, un fel de punte către creier, prin tratarea cu lumină galbenă a zonei respective se stimulează inclusiv sistemul nervos simpatic și refacerea celulelor, fiind culoarea cu puternic efect terapeutic în perioadele de stres și de concentrare anevoioasă.

Cum acționează galbenul asupra corpului nostru, prin dispozitivul Bioptron?

  • acționează direct asupra chakrei plexului solar, având un efect benefic asupra nervilor și a sistemului nervos. Galbenul a fost folosit din timpuri străvechi pentru întărirea nervilor și stimularea creierului;
  • acționează asupra sistemului limfatic, punând limfa în mișcare și având, astfel, un efect blând de detoxifiere a fluxului sanguin;
  • acționează direct asupra constipației și a suferințelor legate de tranzitul alimentelor prin corp;
  • ajută procesul digestiv, funcționând pentru a contrabalansa aciditatea în exces și a stimula echilibrul florei intestinale. În timp, ameliorează dezechilibrele stomacului, de care suferă tot mai mulți oameni ai vremurilor noastre;
  • are efect regenerator asupra pielii, funcționând pentru ameliorarea problemelor precum acneea, eczemele, psoriazisul, cicatricele și negii;
  • contracarează stările de epuizare mentală, având de asemenea un efect rapid asupra stărilor de oboseală, letargie sau asteniilor datorate schimbărilor între anotimpuri;
  • este considerat adjuvant în stările depresive și melancolice, fiind considerat încă din antichitate culoarea vieții, a bucuriei și a euforiei.

Toate beneficiile de mai sus implică reprize între 2 și 15 de minute, zilnic sau o dată pe săptămână, cu aparatul Bioptron și lentila de colorterapie aferentă albastrului. La achiziționarea dispozitivului Bioptron cu setul de filtre speciale de colorterapie, vei primi toate informațiile în cel mai mic detaliu, iar specialiștii Zepter se află mereu la un clic sau la un telefon distanță pentru orice fel de întrebare.

Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *