Dacă facem toți un pas spre Bine, cât de repede putem ajunge?

Luna aceasta, Zepter România a contribuit la renovarea și dotarea Rezervei nr.3 din Spitalul de Pediatrie al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului “Alessandrescu-Rusescu”. Alături de alte șase companii private, am dovedit că schimbarea se află în mâinile noastre.

Începând de luna aceasta, cei 1.000 de copii care vor trece, anual, prin Rezerva nr. 3 a spitalului de pediatrie al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului “Alessandrescu-Rusescu” vor beneficia de condiții care să le facă șederea mai lină și să le ajute în procesul de vindecare.

Pe lângă renovarea și dotarea rezervei cu mobilier modern, Zepter România a vrut să aducă o parte din filosofia „Trăiește sănătos, trăiește mai mult” și în  viețile unor copii aflați într-un moment al vieții în care sănătatea lor are nevoie de susținere din toate punctele de vedere.

„Sunt nouă rezerve, fiecare companie implicată în proiect s-a ocupat integral de renovarea și dotarea a una sau două dintre ele, iar asta dovedește clar că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva în bine”, crede Alina Dumitru, General Manager Zepter România. 

„Ne dorim să povestim despre asta și să arătăm diferența pe care o face o rezervă modernă în viețile copiilor bolnavi, pentru a demonstra lumii întregi că o sumă de eforturi mici contează enorm!”. 

Orice companie, mare sau mică, poate contribui la schimbare, pentru că poate prelua o părticică, o felie din problema generală. Nu e nevoie de un singur proiect de anvergură susținut de un mare actor economic, ci de multe proiecte făcute împreună, la care toate părțile implicate să își aducă activ contribuția. 

Proiectul de la spitalul de pediatrie este o demonstrație clară în acest sens: șapte companii, șapte eforturi mici și 9.000 de copii care, începând de anul acesta, vor avea un strop de susținere în plus într-un moment în care sunt cei mai vulnerabili. 

Pe lângă renovare și modernizare, de luna aceasta Rezerva nr. 3 a spitalului este dotată și cu purificatorul de aer „Therapy Air iOn” și cu purificatorul de apă Edelwasser. 

De ce sunt ele atât de importante? Pentru că – într-un proces de vindecare – aerul pe care îl respiră niște copii cu imunitate scăzută este esențial. La fel de importantă este și apa pe care o beau pentru hidratarea corpului și pentru asimilarea tratamentelor medicamentoase.

Un purificator de aer într-o rezervă de spital poate face toată diferența, fiindcă „Therapy Air iOn” are 5 filtre de purificare a aerului, de la particulele mari (praf, mucegai păr) până la polen, fum de țigară, mirosuri neplăcute, bacili, germeni, inclusiv bacteriile Legionella, care se găsesc în aparatele de aer condiționat vechi și care sunt periculoase mai ales pentru copii.

Aparatul are și un filtru cu extract din frunze de Ginkgo Biloba, eficient în tratamentul astmului, a afecţiunilor plămânilor şi a problemelor de circulaţie, dar și în eliminarea cauzelor alergiilor, virusurilor gripale şi a bacteriilor. El este eficient și necesar în orice casă, dar într-un mediu spitalicesc în care igiena este esențială își poate dovedi cu adevărat toate treptele de utilitate.

De asemenea, sistemul de purificare a apei EdelWasser oferă zilnic 78 de litri de apă purificată, protejând organismul de bacterii, virusuri și metale grele, iar în acest context reprezintă și o economie financiară, pentru că elimină efortul părinților și aparținătorilor de a pleca din spital pentru a le aduce copiilor apă îmbuteliată.

Două lucruri mici, aparent „invizibile”, dar care au un impact radical asupra vieților copiilor. Și, ca toate lucrurile mici, trebuie să se propage cât mai repede și să atingă masa critică, pentru a putea schimba în bine lumea în care trăim. 

„De multe ori oamenii cred că au prea puțin de oferit și că, dacă nu pot face lucruri grandioase, mai bine nu le fac deloc”, spune Alina Dumitru. „De fapt, schimbarea vine de la fiecare dintre noi, iar împreună, făcând fiecare câte un pas, putem să ducem lumea în care trăim mai aproape de Binele de care are atâta nevoie”.

Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *