Cum ai grijă de tenul tău în perioada de izolare la domiciliu

Distanţarea socială impusă de această perioadă, în ciuda tuturor limitărilor care o însoţesc, se dovedeşte un “matchmaker made in Heaven”, cum ar spune americanii, la capitolul cosmetică la domiciliu. Acum mai mult ca oricând ai la dispoziţie suficient răgaz pentru a învăţa să îţi asculţi tenul, să observi cu atenţie ce nevoi reale are, să testezi şi să descoperi în tihnă cosmeticele pe care le aplicai până de curând cu un gest reflex, şi să identifici care sunt partenerii de cursă lungă în ritualul tău de îngrijire. Ca şi tine, pielea are o mulţime de doleanţe generate de noile condiţii de mediu şi stă doar în puterea ta să le soluţionezi. Iată câteva modalităţi la îndemână prin care îţi poţi upgrada rutina cosmetică, astfel încât tenul să îşi păstreze echilibrul şi aspectul sănătos, uniform şi tonifiat, în perioada de izolare la domiciliu.

Adaptarea ritualului de îngrijire a tenului ÎN CASĂ nu este un moft, ci o necesitate dictată de modificarea condiţiilor ambientale

În mod cert, fiecare dintre noi avem o rutină de skincare la domiciliu, care alăturată tratamentelor profesionale efectuate la salon, ne ajută să ne menţinem tenul într-o formă excelentă. Unele persoane urmează însă un ritual cosmetic exclusiv acasă, iar vizitele la un centru specializat sunt foarte rare şi deloc vitale în ecuaţia îngrijirii pielii. Nu este nimic greşit în asta. Formulele produselor cosmetice au evoluat într-un ritm uluitor în ultimii ani, iar multe dintre ele egalează ca performanţă tratamentele de bază dintr-un salon de înfrumuseţare. Excepţie fac desigur tratamentele pentru afecţiuni mai grave ale pielii, ca de exemplu acneea, cuperoza sau diferite forme de dermatită care necesită expertiza unui specialist.

De ce este atât de importantă actualizarea rutinei de skincare în perioada de izolare la domiciliu? În primul rând, pentru că orice modificare a condiţiilor ambientale, atrage o reacţie din partea pielii. Reacţie care poate fi în egală măsură de bun augur sau care poate genera neplăceri. Este ca şi cum pe eticheta unui produs ar scrie că trebuie păstrat la o anumită temperatură şi în anumite condiţii de lumină, umiditate etc, iar pentru că nu reuşeşti să îi faci loc în zona indicată, îl muţi într-un alt dulap, gândindu-te că nu are ce să se întâmple atâta timp cât este totuşi la adăpost.

Gândeşte-te de câte ori ţi s-a întâmplat să vezi modificări în aspectul tenului odată cu plecarea în vacanţă şi cu schimbarea de mediu (calitatea apei, a aerului, temperatura, gradul de umiditate etc). Într-o staţiune montană pielea ta are alte nevoi decât într-un resort situat pe plajă şi nu îţi trebuie mai mult de 24 de ore pentru a observa transformarea. În casă se întâmplă acelaşi lucru! Vei spune poate că şi până de curând trăiai tot în aceeaşi casă. Perfect de acord, însă nu îţi desfăşurai activităţile 24h/24h exclusiv acasă. Acum starea tenului depinde în mare parte de condiţiile pe care i le oferi. Şi nu întotdeauna confortul tău echivalează automat cu cel al lui. Tu poate te simţi bine la 25+ de grade în casă, însă tenul tău s-ar putea să nu fie atât de încântat de umiditatea scăzută şi de aerul uscat. Umiditatea ideală pentru piele este de 60%, aşadar primul şi cel mai important lucru de reţinut în această perioadă este să îi asiguri tenului necesarul de hidratare. Poţi face acest lucru în două moduri care merg mână în mână şi funcţionează de minune: un purificator de aer, precum Therapy Air iOn, care permite controlul precis al nivelului de praf, temperatură şi umiditate din locuinţă (sau de la birou), şi care elimină poluanţii şi particulele nocive, şi produsele cosmetice care au la bază activi cu rol de atragere şi menţinere a apei în celule, şi de hrănire – acid hialuronic, ceramide, glicerină etc. Să nu uităm şi că într-un mediu uscat, bacteriile şi virusurile se răspândesc mult mai repede.

Curăţare şi hidratare în profunzime

Înainte însă de a te asigura că tenul este hrănit şi hidratat în mod corespunzător (explicăm în rândurile următoare şi cum îţi dai seama de acest lucru), trebuie să ai mare grijă ca suprafaţa pe care aplici produsele cosmetice să fie una impecabilă. Prin impecabil înţelegem un ten curat, apt şi pregătit să asimileze substanţele active benefice conţinute de serurile, loţiunile sau cremele pe care urmează să le foloseşti. Chiar dacă în casă aerul este uscat şi gradul de umiditate este unul scăzut, tenul necesită să fie curăţat în profunzime, cu ajutorul unei creme gomaj sau a unui exfoliant fin, în medie de două-trei ori pe săptămână. Desigur, dacă este vorba despre un ten sensibil, reactiv sau fragilizat, frecvenţa cu care este curăţat tenul în profunzime poate fi redusă, însă chiar şi aşa, o formulă delicată de exfoliere (enzimatică) va duce la o îmbunătăţire a calităţii şi a condiţiei tenului. Etapa de curăţare profundă a feţei este extrem de importantă din două motive: primul – încărcat de sebum şi de particule de praf, tenul nu mai prezintă acelaşi grad de permeabilitate, şi cel de-al doilea – toate acumulările de impurităţi din pori, favorizează formarea de pustule acneice, inflamaţii etc.

De regulă produsele de gomaj sunt formulate fie pentru corp, fie pentru faţă, diferenţa constând în mărimea şi gradul de abrazivitate al particulelor exfoliante. Emulsia pentru gomaj SwissoLogical Active Spa este însă atât de delicată şi de blândă cu pielea, încât poate fi folosită fără probleme pentru îndepărtarea celulelor moarte atât de pe corp, cât şi de pe faţă. În mod absolut necesar, un astfel de produs trebuie acompaniat şi de o loţiune tonică, rolul acesteia fiind acela de reechilibrare a pH-ului şi de restabilire a echilibrului cutanat. Dacă nu ai acordat credit până acum tonicului facial, o formulă fără alcool, cum este cea din gama SwissoLogical, pentru tenul uscat şi sensibil, s-ar putea dovedi o adevărată revelaţie. Loţiunea tonică nu doar îngrijeşte pielea, ci contribuie activ la îmbunătăţirea mecanismelor naturale de apărare, graţie extractul de echinacea şi procentului ridicat de ingrediente naturale organice.

Hidratarea pielii este un pas care nu ar trebui să lipsească din nicio rutină de îngrijire, indiferent de tipul de ten. Chiar şi pielea care secretă sebum în exces, tenul mixt sau cel acneic au nevoie de hidratare. În lipsa hidratării, tenul este expus şi vulnerabil la orice fel de inflamaţie, bariera hidrolipidică a pielii având rolul de “scut protector” împotriva factorilor cu potenţial agresiv din mediul înconjurător. Formulele cosmetice cu acid hialuronic, ceramide sau glicerină funcţionează cel mai bine în hrănirea şi hidratarea în profunzime a pielii. Poţi încerca de exemplu, Complexul Esenţial de Protecţie La Danza, un produs excepţional, conceput în laboratoarele Zepter din Elveţia, şi care alătură acţiunea fortifiantă a ceramidelor, peptidelor din lapte şi uleiului de susan care hrăneşte durabil pielea şi îi asigură rezervele hidrice. De asemenea, pentru mâini, crema SwissoLogical este realmente salvatoare, mai ales că în această perioadă spălatul în exces conduce la degradarea pielii şi la uscarea accentuată a acesteia. Crema pentru mâini SwissoLogical are la bază o concentraţie ridicată de aloe vera, echinacea, vitamina B5 şi aminoacizi, se absoarbe în câteva secunde şi are efecte excelente inclusiv asupra unghiilor fragile şi casante.

Protecţie împotriva luminii albastre

Cât timp petreci în faţa ecranului telefonului mobil? Cât de des aprinzi televizorul? Câte ore lucrezi la calculator? Probabil că odată cu izolarea la domiciliu ai pierdut şirul orelor pe care le petreci conectată la lumea exterioară. Şi cumva este şi firesc. Tehnologia te ajută să lucrezi de acasă şi să nu pierzi în acelaşi timp contactul cu ce se întâmplă “afară”. Însă în acelaşi timp, tehnologia în doze necontrolate, îţi poate face mai mult rău decât bine. Mai precis, lumina albastră cu o energie de undă cuprinsă între 400 şi 490 nanometri (un tip de lumină cu o energie mare), emisă de toate tipurile de ecrane, este responsabilă cu deteriorarea fibrelor de colagen şi de elastină. Acest tip de lumină este desigur emisă şi de soare, acesta din urmă fiind principalul declanşator al îmbătrânirii premature a tenului, însă pericolul lăsării tenului neprotejat împotriva radiaţiilor, este cu atât mai mare cu cât prin intermediul device-urilor inteligente, aceasta se află mult mai aproape de piele. De asemenea, expunerea prelungită la acest tip de lumină creşte şi riscul de apariţie a petelor pigmentare, prin stimularea tirozinei.

Specialiştii sunt de părere că opt ore petrecute în faţa computerului, ne expun la o cantitate de energie echivalentă cu 20 de minute petrecute în plin soare. Suficient pentru a produce daune dificil de contracarat. În afara comutării telefonului pe modul de noapte şi a foliilor speciale de protecţie aplicate pe laptop sau pe tabletă, utilizarea unor creme speciale cu factor de protecţie este de un real ajutor pentru ten. Nu vorbim aici despre o cremă de plajă, ci despre un produs care să conţină filtre şi antioxidanţi performanţi, cu acţiune ţintită asupra luminii albastre. Poţi încerca crema de zi și crema de noapte din gama SwissoLogical, care include o asociere de filtre protectoare, extract de echinacea, ulei de avocado şi migdale dulci, pentru protecţia completă a oricărui tip de ten, inclusiv al celui acneic (reglează secreţia de sebum şi echilibrează nivelul ph-ului).

Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *