Congresul național anti-aging: cum întreține tehnologia Bioptron tinerețea corpului

„Anti-aging” nu înseamnă o piele întinsă, fără urme ale trecerii timpului, ci un corp sănătos, indiferent de vârstă. Un medic prestigios explică de ce dispozitivul Bioptron, premiat de două ori drept cel mai bun dispozitiv anti-aging pe bază de energie, este un partener de drum pentru toată viața.

Cu o biografie impresionantă, medicul Marija Rakonjac – Director al Zepter Scientific & Medical Board – a făcut schimbarea de la oncologie înspre alte ramuri ale medicinei pentru că își dorea să le spună oamenilor ce să facă înainte să ajungă la probleme oncologice grave.

A acceptat postul de director al board-ului internațional de medici și cercetători care elaborează și supervizează crearea de noi produse Zepter, tocmai pentru că are o convingere fermă: sănătatea e o sumă de lucruri mici, nu o mare de acte grandioase.

Am stat de vorbă cu Marija Rakonjac cu ocazia Congresului Național de Anti-Aging desfășurat la București în weekendul 6-7 mai, unde Marija a prezentat beneficiile Bioptron, premiat în 2014 și 2015 cu trofeul pentru „Cel mai bun aparat pe bază de energie pentru prevenirea îmbătrânirii”, la Congresul de Medicină Anti-Aging de la Paris.

Există cu adevărat Anti-Aging?

Cu riscul de a-și atrage antipatiile colegilor de breaslă, Marija este foarte tranșantă în viziunea ei despre anti-aging. Însuși termenul de „medicină anti-aging” este oarecum impropriu: medicina are ca rol să prevină sau să vindece. Nu poate preveni bătrânețea și nici nu poate lupta împotriva ei, fiindcă îmbătrânirea celulelor este un proces natural și ireversibil.

De asemenea, medicul crede că abordarea societății din prezent asupra bătrâneții este oarecum superficială, cu accent pe efect, nu pe cauză: „În medicina anti-aging, în mare măsură se încearcă o cosmetizare, o mascare a ridurilor. Oamenii sunt obsedați de ele, în schimb ignoră semnalele profunde ale corpului. Problema noastră, ca oameni ai secolului XXI, este că ne-am obișnuit cu durerea. Ne doare capul, ne înțeapă spatele și ni se pare normal. E în regulă. A devenit uzual să te trezești obosit și stors de energie, dar e inacceptabil să ai un rid la bătrânețe”, crede Marija.

Tratăm ridurile, dar în primul rând tratăm corpul

Pentru a putea trece dincolo de firele de păr alb și primele riduri înspre semnalele de alarmă mai nuanțate ale corpului, trebuie să fii conectat la propriul organism. Îmbătrânirea, la modul profund, implică adesea un risc ridicat de boli grave, precum Parkinson sau Alzheimer, nu doar un ten insuficient de întins sau de tonic. Deși medicina anti-aging pune mai curând accentul pe acesta din urmă.

Ca într-un celebru banc, cinic dar adevărat, „peste vreo 30 de ani vom avea o mulțime de doamne și domni de 80 de ani, cu corp sculptat și chipuri perfecte, dar care nu vor mai ține minte la ce le folosesc toate astea”.

În toată activitatea ei, derulată între institute de cercetare din Suedia și Elveția, Marija s-a străduit să găsească soluții sau ameliorări ale problemelor sistemice ale corpului, nu doar ale efectelor vizibile ale acestora. La modul vizibil, e dovedit clinic că Bioptron îmbunătățește microcirculația, vasodilatația și metabolismul celular, favorizând vindecarea mai rapidă a rănilor și a leziunilor pielii. Efectele sale merg însă mult mai departe.

Ce rol are Bioptronul în procesul de anti-aging?

Corpul uman este compus din mai mult de 40 de trilioane de celule și toate reacționează la lumina polarizată policromatică emisă de Bioptron. Pentru rezultate concrete și rapide la nivelul profund al organismului, lumina trebuie să ajungă diferit la fiecare organ în parte: fiecare tip de celulă sau țesut absoarbe lumina pe o altă lungime de undă. Ceea ce este inovator la tehnologia Bioptron este că îmbină mai multe lungimi de undă considerate benefice, astfel încât acțiunea să fie coerentă și vizibilă asupra fiecărui organ în parte. Nu există contraindicații.

La modul profund, lumina roșie și infraroșu a Bioptron este capabilă să restaureze integritatea structurală și funcțiile membranei plasmatice. Degradarea membranei este factorul declanșator ce duce la moartea prematură a celulelor și, inevitabil, la degenerarea țesuturilor și apariția bolilor grave.

De asemenea, activează producția de ATP („moneda de schimb” universală a tuturor proceselor de la nivel celular, practic cea care transportă energia în cadrul celulei și activează metabolismul celular) și sinteza de ADN și ARN, ambele având rol direct asupra proceselor reparatorii la nivel celular.

Practic, îmbătrânirea corpului înseamnă încetinirea proceselor de auto-reparare a celulelor, ceea ce duce la degenerarea progresivă a organismului. Acționând direct asupra proceselor reparatorii ale corpului, tehnologia Bioptron ajută procesul de încetinire a îmbătrânirii în mod profund, nu doar la suprafață, deși efectele sunt vizibile și la nivelul pielii.

Vrem să ne păcălim vârsta. Parcă jucăm un joc și decretăm la un moment dat că nu mai vrem să învățăm nimic nou. Orice vârstă vine cu ceva de învățat, cu niște lecții și revelații. Nu poți să rămâi la o vârstă toată viața și nici nu e trebuie”, crede Marija Rakonovic. „De fapt, este vorba despre calitatea vieții și despre felul în care îmbătrânim și ne păstrăm corpul sănătos”.

Pentru a afla mai multe despre Bioptron și a-l încerca, intră aici pentru a vorbi direct cu unul dintre reprezentanții noștri, care-ți poate oferi toate informațiile necesare.

Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *